Sfuei Mensîl Furlan Indipendent
Archivi de Patrie

Aquilee, scune de Glesie Mari, di divignince alessandrine e cuntun “Credo’’, diferent di chel di Rome

Diego Navarria
Diaul tal mosaic de basiliche

Si siere in glorie il zîr ae scuvierte dal Friûl
di un trop di amîs une vore speciâi

Diesime prime pontade e ultime
“Fieste! Fieste grande! – Cussì al veve dit e stabilît Mario – la gjite di Dicembar a Aquilee e varà di jessi une fieste!” E cussì dutis dôs lis fameis al complet si cjatin cumò denant de gloriose basiliche patriarcjâl. A son propite ducj: Mario Dean cu la femine Ane Tosoline, il fi Jacum e la madone Sunte Cecute; Nino Caruso cu la femine Sandre Gortane, i fîs Francesc, Catinute e la madone Catine Ferigo. E mancje plui di une ore ae messe grande e Mario al à il timp par fâur fâ un zîr a cjalâ i maraveôs mosaics, cu lis figuris che a jemplin i voi, il cûr e la anime. Nol pues fâ di mancul di tignî une lezion curte, dome un struc, su la antighe fede de gloriose Glesie Mari, su la sô divignince alessandrine e sul so “Credo’’, diferent di chel di Rome. Dopo de messe, ducj si inviin tal ristorant juste in face de basiliche. Mario, pe prime volte te sô vite, al cjape sot braç Sunte e i dîs: “Tu me âs fate biele, eh, madone! O soi content, ma tu tu me âs petate ledrose! Un an di cruziis, di pinsîrs… cence dîmi nuie! Robis di fâmi sclopâ! E varessio ancje di perdonâti?” Plui indaûr e je Sandre, la sô femine, che e poie la man su la spale di Nino e i fevele sot vôs.
◆ Denant dal ristorant “Ai Patriarchi” ju spietin Pieri Ferui cu la femine Bete, i coparis di Mario e Ane. Amîs di une vite, fintremai di fruts. “Biadelore che us viôt – al tache Pieri – al è un an che, fûr di cualchi telefonade svelte, no si fevelìn! Bodifate che tu nus âs invidâts a fâ fieste achì, ancje se ancjemò no savìn parcè che si fâs fieste!” “Bundì coparis – al rispuint Mario – us spiegarai dut. Us presenti Nino e Sandre, cun sô mari Catine. Mê madone, magari cussì no, le cognossês za. Lin dentri a sentâsi.” Cjapât puest, subite al tache un gustâ di gale, cuntune jentrade di capis, di gjambarei e di pes une vore stuzighine. Supade la ultime cape sante, Pieri al alce la tace di tocai e al dîs: “O volarès fâ un brindis ma no sai ancjemò a ce. Mario, âstu di dînusal?” “O vês di savê – al rispuint Mario – che chest an o sin lâts ogni mês a fâ une gjite ator pal Friûl cun Nino e Sandre.” “Ah, al jere par chest che tu nus âs bandonâts – al sclope Pieri – o vês cjatât un compagnie miôr de nestre!” “Nol è par chel, Pieri – no us vevi bandonâts – dome che chestis gjitis lis organizavi parcè che o scugnivi fâlis.” “No rivi a capî, Mario, parcè scugnivistu? Nino e Sandre ti tignivino son scac cun ricats?” “Nino e Sandre no àn nissune colpe. Ogni mês mi rivave un biliet, o un SMS che mi diseve indulà lâ!” “E tu ubidivistu!? Parcè?” In chel a rivin i plats cul risot cul neri di sepe. “Il risot al è cjalt. Mangjìnlu daurman e dopo, Pieri, ti spieghi dut.” Il risot al è pardabon perfet, un vêr goloseç. Ma Pieri e Bete no rivin a sintî il gust. Il lôr cjâf al va ator par cirî un sens a ce che al à dit Mario. “Alore – e domande Bete subite dopo di vê parât jù la ultime pironade – cui ti ordenavie chês gjitis?“ “Fin ae ultime gjite a Concuardie no lu savevi. I ordins a jerin anonims. Ma di chê volte lu sai: mê madone Sunte!” “Tô madone! Ma se no ti à mai smecât fregul! – al sclope Pieri – Tu âs simpri dit che jere antipatiche e peteçone… Scusimi, Sunte…”
◆ “E je vere – e interven Sunte – gno zinar no à mai podût sopuartâmi. E compagn ancje jo lui. Ma cheste volte al à ubidît a ducj i miei ordins, ogni mês, cence savê di cui che i rivavin. A son lâts ator ogni mês intun lûc biel dal Friûl. E lui al à fat di vuide, che, par chel, al è ancje babio.” “Mario – e domande Bete maraveade – parcè ubidivistu? Cemût ti obleavie tô madone? E parcè dute cheste filaine?”. “O ubidivi – al rispuint Mario – parcè che ogni volte il messaç al imprometeve che o varès cjatât il cjaveç de facende. Invezit ogni volte mi rimandave a chê dopo. O ai scrupulât di dut: che al fos un scherç di amîs, ancje di chei che a son achì, che al fos alc di trist o di pericolôs, fintremai che Ane, la mê femine mi tradìs… Fin ae ultime gjite a Concuardie, cuant che mi soi sbrocât cun lôr, no vevi fat peraule a dinissun di cheste traine. Al jere un carûl tal cjâf che mi cjoleve la vite… ” “Vere – e zonte Ane – al jere trasformât, simpri suturni, e no capivi parcè.” “Alore – e torne a domandâ Bete – parcè dute chê lungje traine?” “Chel al à di dîtal mê madone!” al rispuint Mario. Ma in chel al rive il camarîr cul filet di brancin, jessût cumò dal for, pai grancj e i calamârs pene frits pe zoventût. Al tocje mangjâ prime che la robe si disfredi e Sunte, za pronte par fevelâ – si ferme. Ducj a san ce che e contarà Sunte e a presein il bon mangjâ, fûr che Pieri e Bete che a bramin di savê alc di plui di chel mateç e a fasin fature a parâ jù chel pes speciâl. Cuant che Sunte e à netât il plat, e tache. “O ai cognossût Nino e Sandre cuant che a son vignûts a stâ a Pasian a confin cul gno ort, par vie che i lôr doi fruts Francesc e Catinute a tiravin la bale tai miei strops. A jerin personis di sest e o vin tacade confidence.” “Che al vûl dî – al zonte Nino cun simpatie – che e je rivade a savê dut di nô.” “Vere – e va dilunc Sunte – e cuant che o ai olmade une robe pardabon impuartante, ju ai fat cognossi a Mario e Sandre e o ai cumbinât che a ledin adun al carnevâl di Resie. Gno zinar Mario, dopo di cheste prime gjite, al à tacât a ricevi i messaçs che i disevin indulà lâ tal mês dopo. Lui nol à vût suspiet che o fos jo propite parcè che no mi tignive buine di implantâ dut ce al à subît.” “Duncje – e dîs Bete – tu volevis dâi une lezion al professôr, une smacade?” “Ancje – e va dilunc Sunte – ma no dome. O soi rivade a fâur fâ a chês dôs cubiis achì une gjite al mês, cussì a àn viodût un biel toc di Friûl, che nol fâs mâl, ma soredut si son cognossûts, si son divertîts fin a deventâ amîs e fintremai a stimâsi.” “O ai capît – al dîs Pieri – ma par fâju deventâ amîs coventavial meti sù dut chest intric parsore di gno copari?” “Al coventave sì, parcè che prime di dîus ce che o vevi olmât o vevi di jessi sigure che a deventassin amîs e che a stessin ben insiemi.” “Dinus – e insist Bete – ce vevistu scuviert?” “Che Nino e mê fie Ane a son fradilastris!” “Ce?!” “Fevelant cun Sandre, o vevi savût cemût che si clamave il so om, dulà e cuant che al jere nassût e che al puartave il cognon di sô mari, Concettina Caruso. Po ben, il gno puar om, recuie, mi veve confidât che prime di cognossimi, cuant che al jere militâr a Trapani, al veve cjatade une fantate, che si jerin inamorâts e che, basoâl di fantat, le veve metude incinte. Lui i veve imprometût che, finît il militâr, al sarès tornât in Sicilie par maridâle. Ma, tornât a Pasian, i rive une letare di jê che lu vise che so pari, pe vergogne, al à decidût di puartâju vie di indulà che a jerin a stâ, cence disi indulà. Lui i scrîf che le spose ma la letare e torne indaûr. Al va ancje in Sicilie a cirîle ma nissun sa là che e je lade la sô famee. Dopo cualchi mês i rive une altre letare par visâlu che al è nassût Antonino Caruso e di no cirîle mai plui. Mi contave che lis veve provadis dutis par cjatâle, ma cence risultât. Al à vivût simpri cul pinsîr di vê un fi che no lu veve mai viodût.” Bete e Pieri no àn cûr di vierzi bocje. “O ai fat doi plui doi, e siere Sunte – e o ai capît che Nino al è fi dal gno om, e fradilastri di Ane!” Moment di cidin. “Scuse Sunte – e domande Bete – ma parcè spietà un an par dîlu?” “Parcè o savevi che mê comari Marie Burtule, cuant che, za indenant cui agns, e à scuviert di vê un fradi che so pari al veve vût no cun sô mari, no à nancje volût viodilu, par pôre de gnove o par che no i cjolès part di ereditât. Alore o ai inmaneade dute cheste traine par che si cognossessin e, cuant che o ai viodût che si cjatavin ben adun, anzit benon, o ai disvuedât il sac”.
◆ Juste in chel e rive la torte, une Sacher pes simpatiis imperiâls dal puest, cun scrit parsore “Nino e Ane FRADIS”. Un grant batimans, brindis, lagrimis di contentece, strentis e bussadis a sierin la storie.
◆ “Madone Sunte – al dîs Mario – tu âs fat dut a fin di ben. Ma tu mi âs fat lambicâ e patî une vore. Varessio di perdonâti?” “Sigûr – e rispuint pronte Sunte – par vie di ce che tu âs dit cheste matine te basiliche. Tu âs doprade une peraulate, apo… apocata..cjossule…” “Apocatastasi – le jude Mario – la salvece universâl che e predicjave la Glesie di Aquilee! Ma ce aie a ce fâ?” “A disevin che il Signôr, prime di resurî, al è lât jù tal infier par salvâ ducj, ancje il diaul, no mo? Alore, se al ven perdonât fintremai il diaul, tu tu pues ben perdonâ tô madone!” ❚

Comunicât / Cungjò, Aureli. Nus lasse un grant omp, Aureli Argemì, che si è batût pai dirits dal popul catalan e par chei di ducj i popui minorizâts. Il comunicât in lenghe catalane e furlane.

Dree Venier
BARCELONA Aureli Argemí, fundador i president emèrit del Centre Internacional Escarré per a les Minories Ètniques i les Nacions (CIEMEN), ha mort aquest dilluns als 88 anys, segons ha informat l’entitat en un comunicat. Nascut a Sabadell el 1936 i llicenciat en teologia a Roma i París, va ser monjo de Montserrat, va formar part […] lei di plui +

L'EDITORIAL / Preâ par furlan al è onôr e no pecjât

Walter Tomada
Jo no jeri ancjemò nassût cuant che pre Checo Placerean al tacave a voltâ il Messâl par furlan. A son passâts passe 50 agns e i furlans no àn ancjemò plen dirit, pe Glesie di Rome, a preâ inte lôr lenghe. La Conference Episcopâl dai Talians e à mancjât, ancjemò une volte, di fâ bon […] lei di plui +

Gnovis / Acuile sportive furlane

Redazion
Joibe di sere aes 6 intal Salon dal Popul dal Palaç da Comun di Udin si tignarà la cerimonie di consegne de prime edizion dal premi ACUILE SPORTIVE FURLANE, un gnûf ricognossiment che al met dongje il valôr dai risultâts sportîfs ae cussience identitarie che i campions furlans di ogni sport a son bogns di […] lei di plui +